|
Apartament din Oradea, adăpost pentru bani falşi |
|
|
|
|
de Claudiu Mocan
|
|
Poliţiştii B.C.C.O. au descoperit într-un apartament din Oradea apropae 20.000 de euro şi un milion de forinţi contrafăcuţi. Doi orădeni şi doi tineri din Harghita sunt cercetaţi sub acuzaţiile de falsificare de monede sau alte valori şi deţinere de bancnote contrafăcute.
În urma percheziţiei de marţi, 20 iulie, din locuinţa a doi orădeni de 43, respectiv 35 de ani s-a încheiat cu reţineri. În apartament, poliţiştii au găsit bani contrafăcuţi. În aceeaşi locuinţă se aflau şi doi tineri din Harghita, unul dintre ei era în vizorul poliţiei pentru falsificare de bani. „În urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate în vederea cercetărilor diverse înscrisuri şi documente ale unor societăţi comerciale, iar în bagajele lui B.B. au fost găsiţi 19.500 de euro şi 1.280.000 de forinţi, existând suspiciuni de contrafacere”, a declarat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, 21 iulie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori, instanţa de judecată emiţând pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
„Cercetările continuă de către poliţiştii B.C.C.O. Oradea – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor”, spune Alina Dinu.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 12 ani.
|