Informatia de Vest

Bineînţeles că majorităţile reieşite din alegeri nu sunt subiect de manipulare decât într-o măsură limitată şi, oricum, creşterea unui oraş de mărimea Oradiei nu trebuie să fie la mila redistribuirilor de la centru. Critică pentru oraş este implementarea unui plan de creştere realist, care să plaseze la loc central atragerea investiţiilor productive, mai ales în industrii cu înaltă valoare adăugată, care să valorifice şi să potenţeze resursa umană locală. Succesul unui astfel de proiect depinde de funcţionarea unor coaliţii viabile, atât în legislativul local cât şi între elita politică, cea economică şi societatea civilă. Dar pentru aceasta este nevoie de leadership şi expertiză, resurse care, deocamdată, par  absente.

Lectura simplă a evoluţiei demografice a oraşului nostru din secolul trecut ne arată că aceasta s-a produs aproape constant în circumstanţe nefavorabile. Înaintea primului război mondial Oradea era, ca mărime a populaţiei, egala Clujului. În timp ce Marea Unire producea bucurie pentru majoritatea românilor, pentru Oradea a adus o oarecare stagnare, marcată de stoparea creşterii populaţiei şi de o evidentă concentrare a atracţiei urbane regionale către oraşul de pe Someş, care cunoaşte un avânt puternic. Un pic mai târziu, Holocaustul izbeşte necruţător populaţia evreiască din oraş, într-o măsură mai cruntă decât în alte părţi ale Ardealului ocupat, şi îi tarează pe mai departe perspectivele, inclusiv prin reducerea diversităţii etnice.
Cu judecăţile mele negative mă aştept să fie, totuşi, în dezacord unii dintre cei care se lăfăie în frumoasele locuinţe burgheze eliberate în cea mai mare catastrofă a veacului al 20-lea.
Neaşteptat, ar zice unii, perioada comunistă a însemnat reluarea creşterii pentru oraş, care s-a transformat într-un centru industrial, fiind unul dintre beneficiarii politicii de industrializare forţată a regimului comunist, la fel ca majoritatea centrelor urbane din ţară.
Răsturnarea regimului comunist nu a adus doar beneficii locuitorilor oraşului. Dezindustrializarea bruscă nu a fost compensată printr-o viziune şi o politică coerente, corespunzătoare. Lipsa strategiilor de dezvoltare şi politicile locale aparent haotice - un şir de răspunsuri tactice la provocări şi ispite prea puţin relevante pentru majoritatea locuitorilor - au permanentizat o stare de stagnare pe care o cunoaştem şi acum. Dincolo de rapoartele triumfaliste ale edililor, Oradea nu este specială nici din punctul de vedere al dinamismului economic, nici din cel al calităţii vieţii în comparaţie cu municipalităţile de rang similar din zonă, precum Aradul sau Clujul.
Cum s-a întâmplat o astfel de situaţie neplăcută este un vast şi fascinant subiect de cercetare pentru urbanişti sau politologi, mai ales că, aşa cum toată lumea se grăbeşte să sublinieze, oraşul are un potenţial deosebit. Mi-am propus doar să atrag atenţia asupra a două aspecte prea puţin subliniate de criticii administraţiei locale din toate legislaturile.
În primul rând, politicile favorabile creşterii necesită acord cu privire la ţinte şi la instrumente între actorii importanţi - administraţie şi oamenii de afaceri. Deşi marea majoritate a întreprinzătorilor, mai ales a celor activi în servicii şi comerţi, aveau tot interesul în dezvoltarea economică a localităţii, alţii s-au opus în mod sistematic deciziilor care ar fi putut atrage investitori importanţi în oraş. În realitate, creşterea competiţiei pe piaţa muncii şi, în consecinţă, a salariilor, nu este pe placul celor care fac profituri pe seama lipsei de alternative a angajaţilor. Aceştia, faceţi socoteala care ar fi putut fi, au reuşit, se pare, prin reprezentanţii lor politici, să împiedice în bună măsură investiţiile productive ajungându-se, prin 2007-2008, la transformarea oraşului într-un soi de mall imobiliar.
O regularitate a politicii locale a fost, pe de altă parte, contratimpul cu cea naţională, ceea ce nu face bine accesului la resursele centrale. În mod ironic, Oradea pare a fi un oraş de opoziţie. Rareori s-au potrivit majorităţile din Consiliul Local cu cele din Parlament. Când la putere în municipiu era PD-ul (sau FSN-ul, pentru o perioadă), guvernul era alcătuit în jurul PSD-ului (PDSR la începuturi). Acum avem guvernare locală liberală în ciuda guvernării naţionale pedeliste, iar majoritatea din consiliu atârnă de un fir de aţă. Perioadele de convergenţă - din 1996 până în 2000 şi din 2004 până în 2007 - nu au putut recupera deficitele acumulate în perioadele de marginalitate, poate şi pentru cauzele amintite mai sus.
Bineînţeles că majorităţile reieşite din alegeri nu sunt subiect de manipulare decât într-o măsură limitată şi, oricum, creşterea unui oraş de mărimea Oradiei nu trebuie să fie la mila redistribuirilor de la centru. Critică pentru oraş este implementarea unui plan de creştere realist, care să plaseze la loc central atragerea investiţiilor productive, mai ales în industrii cu înaltă valoare adăugată, care să valorifice şi să potenţeze resursa umană locală. Succesul unui astfel de proiect depinde de funcţionarea unor coaliţii viabile, atât în legislativul local cât şi între elita politică, cea economică şi societatea civilă. Dar pentru aceasta este nevoie de leadership şi expertiză, resurse care, deocamdată, par  absente.