O nouă criză? Pieţele financiare se prăbuşesc una după alta
Scris de I. V.
Vineri, 05 August 2011
Bursele internaţionale s-au prăbuşit, joi şi vineri, din cauza temerilor privind o posibilă recesiune în SUA şi o extindere a datoriilor de stat în Spania şi Italia. Şi bursa din Bucureşti a deschis, vineri, în scădere. O parte a analiştilor financiari şi economici susţin că sunt semnele începutului unei noi crize.
Bursa de la New York a scăzut, joi, fiind înregistrate pierderi de până la 5%. Este cea mai slabă şedinţă de la sfârşitul anului 2008, data declanşării crizei. Prăbuşirea bursei de la New York s-a produs, potrivit specialiştilor, pe fondul îngrijorărilor legate de o posibilă intrare în recesiune a SUA şi o extindere a datoriilor de stat în Spania şi Italia.
Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 4,31%, iar Standard & Poor's (S&P) a pierdut 4,78%. De asemenea, piaţa Nasdaq s-a retras cu 5,08%.
Scăderi în Europa şi la Bucureşti
Scăderile de pe bursele americane şi o posibilă revenire a crizei au determinat vânzări masive şi pe pieţele din Asia şi Europa. În acest sens, bursele din Asia au scăzut cu 5,5%, iar cele din Europa cu 3,5%.
Şi bursa de la Bucureşti a fost afectată de evenimentele de la New York, ea scăzând cu 5,05% la deschiderea şedinţei. Totodată, leul a pierdut teren în faţa euro. Practic, moneda europeană a urcat până la 4,25 lei.
O adolescentă de origine română, victimă a masacrului din Norvegia
Scris de L. K.
Marţi, 26 Iulie 2011
Normal 0
O tânără în vârstă de 16 ani, fiica unei familii cu origini româneşti din Norvegia, a fost dată dispărută, în urma atacurilor monstrului de pe 23 iulie 2011.
Karin Elena Hols, în vârstă de 16 ani, a fost dată dispărută, alături de alte trei persoane, după atacul armat al lui Andres Behring Breivik, de pe o insulă norvegiană. Adolescenta s-a născut la Oslo, dar mama s-a născut la Codlea. Karin a fost de mai multe ori în vacanţă la rudele din România, reuşind să îşi facă mulţi prieteni
Inspectorii fiscali din cadrul Primăriei Oradea au efectuat în perioada aprilie-iuniecontroale la 75 de biserici de pe raza municipiului Oradea. La 38 dintre ele controalele au fost deja finalizate şi au fost întocmite rapoarte fiscale, urmând ca la restul de 37 controalele să fie finalizate până la sfârşitul lunii curente.
În urma verificărilor făcute, inspectorii fiscali au depistat patru unităţi de cult, care au restanţe la impozitele pe proprietate, datorită unor diferenţe de impozit, rezultate din nedeclararea unor bunuri impozabile. Debitele totale sunt de 6.120 lei. Unităţile verificate vor proceda la evaluarea patrimoniului lor şi la înregistrarea bunurilor care se impun, în evidenţele fiscale ale municipalităţii.
„Reprezentanţii Direcţiei Economice concluzionează că, în principiu, unităţile de cult respectă legislaţia fiscală, existând doar mici excepţii în care acestea nu s-au conformat legislaţiei în vigoare”, se precizează într-un comunicat trimis marţi de Primăria Oradea.
În ciuda frigului de afară, luni 20 decembrie a.c., 16 voinicei şi voinicele de la Şcoala cu Clasele I – VIII “Nicolae Popoviciu “au luat iarna-n piept” şi au pornit cu colindatul pe la instituţiile şi şcolile beiuşene. Au fost onoraţi să-i primească Primăria, Colegiul Naţional “Samuil Vulcan”, Poliţia, Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaş”, Liceul Pedagogic “Nicolae Bolcaş”, Tribunalul Beiuş, Banca Comercială Română şi nu în ultimul rand, Banca Transilvania.
Peste tot pe unde au umblat, colindătorii au fost cinstiţi cu dulciuri, fructe, ba chiar şi cu bani. Ba mai mult, la cele două bănci au fost răsplătiţi nu numai de personalul acestora dar şi de către clienţi.
Cei 16 colindători, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, fac parte din ansamblul artistic al şcolii (peste 40 de elevi) şi sunt pregătiţi de prof. Maria Horge, Dana Rada şi Mihaela Nemeş în spiritul respectării, conservării şi transmiterii mai departe a folclorului, obiceiurilor şi tradiţiilor din Ţara Beiuşului.
Printre colindele interpretate cu acea gingăşie, inocenţă şi candoare de care numai un copil este capabil se numără „Noi umblăm a corinda”, „ A venit demult...”, „Vine Crăciun cel Bătrân” şi altele.
Prof. Maria Horge îmi mărturisea că pentru 2011, în jurul datei de 21 mai, şcoala intenţionează să organizeze un festival de tradiţii şi obiceiuri, replică a celui organizat anul trecut, dar cu participare naţională.
Obiceiul şcolarilor de a colinda este împământenit în Beiuş, şcolile colindându-se între ele. La rândul ei, Şcoala cu Clasele I – VIII “Nicolae Popoviciu “ a fost colindată de Colegiul Naţional “Samuil Vulcan”, Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaş” dar şi de Şcoala cu Clasele I – VIII Roşia.
Daruri de Crăciun
Pentru unii copii de la Şcoala cu Clasele I – VIII “Nicolae Popoviciu “ Căciunul a venit un pic mai devreme, mai precis pe 21 decembrie a.c. Este vorba despre 37 de copii cu o stare materială precară, cărora, în pauza mare li s-au înmânat daruri de Crăciun. Acestea au constat în obiecte de îmbrăcăminte, de igienă personală, multe dulciuri şi fructe.
„Deşi darul este modest, el înseamnă foarte mult pentru aceşti copii” spunea directoarea şcolii, prof. Adina Cioloş. Copii cu stare materială precară au fost depistaţi de către profesoara de religie Rodica Hele care a făcut parte din Comitetul de organizare alături de direcţiunea şcolii, diriginţi şi învăţătoare.
O parte din fondurile necesare au fost colectate cu ocazia sărbătoririi Haloween-ului de către elevi (vezi articolul „Sărbătoarea Dovleacului sau Halloween?”– Informaţia de Vest- 29 oct. 2010), cu ocazia altor activităţi organizate în şcoală iar o parte substanţială a fost sponsorizată de S.C. Albatex SRL. Ciocolata a fost asigurată de S.C. Ciocorom Beiuş. E bine că în aceste vremuri mai sunt oameni care pun suflet în ceea ce fac.
Sarbatorile de iarna bat la usa si, o data cu ele, si mesele imbelsugate si tentatiile culinare de tot felul. Cum sa poti sa alegi si sa te opresti la timp cand bucatele iti fac cu ochiul din toate directiile?
Se spune ca nu exista mancaruri rele, ci doar stiluri de alimentatie nesanatoase. Desi multi dintre noi intelegem ideea de alimentatie variata, echilibrata si moderata, unora ne este greu sa o punem in aplicare.
Tanjim dupa varietate, dupa diversitate, avem in gene aceasta “lupta”. Specia umana s-a dezvoltat in medii naturale in care exista o gama variata de surse de hrana, iar pentru a-si asigura substantele nutritive necesare unei bune functionari a organismului era nevoie sa se infrupte din toate. Si astazi se intampla la fel si ar fi bine daca am reusi sa selectam doar o parte din multitudinea de alimente pe care le avem la dispozitie. Dar nu o facem. Studiile in domeniul alimentatiei sanatoase arata clar ca tendinta este sa mancam mai mult cu cat avem mai multe optiuni.
Ce inseamna o alimentatie echilibrata? Putem pune alaturi o mancare relativ nesanatoasa si una sanatoasa? Plusurile grepfrutului compenseaza minusurile unui ecler apetisant? Ideea ca orice merge cu orice este valabila doar pe hartie. Poti sa planifici sa iei pranzul la un fast food, iar micul dejun si cina sa fie mese sanatoase. Daca aduni substantele nutritive si caloriile pentru o astfel de zi s-ar putea sa nu te alarmeze rezultatul, pe hartie. Alegand cu grija alimentele de la micul dejun si cina, probabil ca vei tine caloriile si grasimile sub control si, totodata, vei oferi si organismului tau substantele nutritive de care are nevoie.
Dar, sa revenim la realitate: cine mananca astfel? Majoritatea celor care aleg sa ia un pranz tip fast food vor gasi o solutie asemanatoare si pentru cina, din pacate.
Moderatiain alimentatie inseamna, in general, sa nu mancam in exces si se refera in mod special la “plusuri”, cum sunt grasimile, dulciurile si alcoolul. Unele persoane pot sa pastreze o punga de fursecuri in dulapul de la bucatarie si sa nu le manance pe toate o data. Pentru altii insa este de neconceput ideea de a manca un singur fursec si prefera uneori sa evite tentatia neaducand-o in casa.
Asadar, exista mancaruri rele sau doar stiluri alimentare nesanatoase? Ambele variante par sa fie valabile. Fiecare dintre noi are propria lista de mancaruri “nesanatoase”. Este alegerea fiecaruia daca mananca aceste alimente si cat de des face acest lucru. In schimb, alimentatia nesanatoasa consta in consumarea unor alimente nesanatoase in cantitati mari si in mod regulat.
“Este recomandat sa ne straduim sa mancam cat mai sanatos posibil. Varietatea ar trebui sa reiasa dintr-o gama larga de alimente sanatoase pe care sa le avem la dispozitie. Echilibrul inseamna mai putin sa numaram alimentele “rele” si cele “bune”, cat sa ne asiguram ca organismul nostru primeste cantitatile de substante nutritive de care are nevoie - proteine slabe, grasimi sanatoase si carbohidrati “folositori”, cum sunt fructele, legumele si cerealele integrale. Din cand in cand putem face exceptii, dar cu moderatie - partea cea mai grea. Este greu sa iei numai ce ai nevoie cand peste tot in jurul tau gasesti tentatii.”, a declarat Dr. Luigi Gratton, Vice President, Medical Affairs & Education in cadrul Herbalife Ltd.
MAESTRO BRUNO PISCHIUTTA ALEGE ROMÂNIA CA LOCAŢIE DE FILMARE PENTRU PRODUCŢIA SA „ABUSED IN AMERICA“ !!!
Regizorul Bruno Pischiutta şi Producătorul Daria Trifu se află în Bucureşti unde desfăşoară întâlniri şi repetiţii cu actorii români şi echipajul de producţie al „Abused in America“, un film social cu privire la abuzul copiilor în Statele Unite, scris şi regizat de Bruno Pischiutta, ce va fi filmat în România. Majoritatea filmărilor vor avea loc la Braşov şi o parte în Bucureşti.
Din mii de candidaţi, 87 de actori au fost aleşi din întreaga lume: Statele Unite ale Americii, Canada, Austria, Germania, Olanda, Anglia, India, Africa de Sud şi România.
Autor de film şi vizionar, Bruno Pischiutta traversează toate graniţele cu fiecare film, scrie, conduce, produce şi finanţează. Pischiutta a acceptat aplicaţiile candidaţilor, i-a intervievat şi a luat deciziile finale prin intermediul internetului.
În 2009, cel mai recent film al maestrului Pischiutta, „Punctured Hope“, a rulat în cinematografele din Los Angeles timp de două luni şi a fost nominalizat la Premiile „Oscar“ în categoria „Best Pictures“.
Filmul a fost nominalizat de către Political Film Society (Hollywood) la două categorii: „Best Film Expose“ şi „Best Film on Human Rights of 2009“ alături de „Avatar“, „The hurt locker“, „Invictus“ şi „Inglorious basterds“.
Alese dintre 3000 de solicitanţii, 12 tinere talente din România au fost selecţionate pentru a juca rolurile din filmul „Abused in America“. Special, Cristina Plesa este o tânără actriţă cu hotărârea şi talentul necesare spre a merge cu succes în industria de film. Împotriva tuturor piedicilor, ea a supravieţuit cancerului (în urmă cu doi ani) şi a devenit o actriţă profesionistă care joacă într-un serial prezentat la postul ProTV. Talentul, calităţile personale şi povestea vieţii ei l-au impresionat cu adevărat pe regizorul Pischiutta, care a distribuit-o în acest film. De asemenea, a decis să investească din punct de vedere financiar în cariera şi lansarea ei internaţională precum şi distribuirea în viitoarele filme realizate de el.
Alina Serban, actriţă de origine rromă, este o artistă foarte talentată care farmecă publicul la fiecare spectacol din ţară sau străinătate.
„Abused in America“ este un lung metraj, cu o caracteristică aparte; investiţia de milioane de dolari este o realitate ce reprezintă o oportunitate unică pentru viitoarele talente, iar „Toronto Pictures“ va investi direct în unii dintre actorii aleşi din Romania.
Daria Trifu, este Producătorul lung-metrajului „Abused in America“ şi Preşedinte & CEO Adhara Properties Inc. S-a născut şi a crescut în Braşov. S-a mutat la vârsta de zece ani în America de Nord unde şi-a început cariera în film cu mentorul Bruno Pischiutta. Compania de producţie de film, Adhara Properties Inc, donează 10% din cota sa de profit la nivel mondial din „Abused in America“, la un centru de reabilitare a delincvenţilor tineri, situat in Pasadena California.
„Toronto Pictures“ prezintă „Abused in America“. Compania este publică în Statele Unite, iar acţiunile cotate la bursa sunt OTC.PK sub simbolul „TTOPF“. „Adhara Properties“ şi „Toronto Pictures“ sunt producătoare de filme care sunt privat finanţate, fără subvenţii guvernamentale. Ca urmare a performanţelor recente a acţiunilor „Toronto Pictures“, companiile vor autofinanţa „Abused in America“.
Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea organizează, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor şi Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Salonul de artă contemporană al cărui vernisaj va avea loc joi, 2 decembrie 2010, ora 17.00, la Palatul baroc (B-dul Daci nr.1-3). Simezele Secţiei de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor vor găzdui la această ediţie 49 de lucrări de artă contemporană aparţinînd celor 39 de artişti participanţi, membri ai UAP Oradea. Publicul orădean şi nu numai este invitat să admire o expoziţie ce cuprinde lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă, ce au fost acceptate în urma unei jurizări făcute de membrii conducerii Filialei UAP Oradea.
„Informează-te acum despre BPOC. Nu lăsa boala să se agraveze”
Scris de iv
Miercuri, 17 Noiembrie 2010
De câte ori ai amânat vizita la medicul pneumolog pe motiv că dificultăţile respiratorii pe care le întâmpini sunt cauza unei simple răceli? Multe persoane care au risc de a dezvolta o boală pulmonară obstructivă cronică îşi ignoră simptomele şi aleg să găsească tot felul de scuze pentru suferinţa lor progresivă. BPOC sau bronhopneumopatia obstructivă cronică se defineşte ca o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii produsă de fumat.
Prezenţi la conferinţa de presă („BPOC pe înţelesul tuturor”) ce a marcat Ziua Mondială BPOC (17 noiembrie 2010), prof. univ. dr. Florin Mihălţan (Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie) şi prof. univ. dr. Miron Bogdan (preşedintele Comisiei de Pneumologiedin cadrul Ministerului Sănătăţii) au atras atenţia asupra faptului că buna informare şi depistarea precoce a bolii are ca efect ameliorarea calităţii vieţii şi al potenţialului socio-economic al persoanelor afectate de BPOC.
Statisticile de la nivel mondial vorbesc despre gravitatea acestei afecţiuni. 210 milioane de persoane suferă de BPOC. Unul din zece adulţi cu vârsta de peste 40 de ani poate avea o boală pulmonară obstructivă cronică. Mai mult decât atât, 3 milioane de oameni mor din cauza acestor afecţiuni, în fiecare an. Bronhopneumopatia obstructivă cronică ucide un număr de oameni mult mai mare comparativ cu HIV/SIDA sau cancerul. În următorii zece ani, BPOC, o boală insuficient cunoscută şi ignorată până de curând va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial. Şi tot la nivel mondial, rata de sub-diagnosticare este extrem de ridicată: până la 50%. 90% din decesele cauzate de BPOC se înregistrează în ţările cu venituri mici-medii.
Prof. univ. dr. Florin Mihălţana prezentat pe langă simptomele (tuse, dispnee, expectoraţie, răceli frecvente) şi cauzele apariţiei bolilor pulmonare obstructive cronice şi un profil al pacientului cu BPOC. “Daca în mod tradiţional bolnavul de BPOC se prezenta ca fiind un individ de sex masculin, de peste 65 de ani, fumător de foarte multă vreme şi cu o condiţie social redusă, în prezent aproximativ 10% din populaţia cu vârsta mai mică de 40 de ani are o formă moderată de BPOC. Bronhopneumopatia obstructivă cronică nu este o boală a vârstnicului, iar această afecţiune limitează capacitatea pacienţilor în plină maturitate de a lucra şi de a-şi desfăşura activităţile cotidiene”, a spus prof. univ. dr. Florin Mihălţan.
Dincolo de suferinţa fizică provocată pacienţilor (senzaţie de sufocare, tuse cronică, alte probleme respiratorii) bolile pulmonare obstructive cronice reprezintă şi o povară economică majoră pentru bugetele naţionale de sănătate. Costurile directe legate de boală sunt cele ce privesc actul medical incluzând aici costurile consultaţiilor, internărilor, medicaţiei şi măsurilor de urmărire a evoluţiei bolii în timp. Costurile indirecte se referă la costurile financiare şi sociale generate de boală (de pildă absenteismul de la locul de muncă sau costurile generate de necesitatea asistenţei pacientului cu BPOC.
Prof.univ.dr. Miron Bogdana vorbit despre „Povara BPOC în România”. Domnia sa a prezentat câteva statistici furnizate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar (www.drg.ro). Potrivit acestora, în România au fost înregistrate, în anul 2009, 113 440 cazuride BPOC, dintre care 71 557 cazuri au prezentat o formă severă a afecţiunii. Domnia sa a vorbit şi despre eficienţa “Programului STOP FUMAT” în care Ministerul Sănătăţii a investit aprox 500 lei pentru ca un fumător să renunţe la fumat, o dată. Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a economisit cel puţin 1.000 lei per an pentru fiecare fumător care a renunţat la acest viciu înainte de a face BPOC. Aproximativ 1.000 foşti fumători au fost “salvaţi” de la a face BPOC, astfel că au fost economisiţi pe an 1. 000.000 de lei.
Chiar dacă fumatul este cauza principală de BPOC (aproximativ 60% din cazuri), există şi alţi factori care pot să îmbolnăvească o persoană care nu a fumat niciodată! Aceştia sunt poluarea industrială şi poluarea casnică, adică fumul care rezultă din arderea combustibililor fosili.
De ce este importantă diagnosticarea precoce a BPOC?
În lipsa tratamentului BPOC este o afecţiune progresivă, care pe măsură ce se agravează, modifică dramatic activităţile zilnice ale pacienţilor, care ajung să întâmpine dificultăţi majore în respiraţie sau au senzaţia de sufocare atunci când urcă treptele, se plimbă sau chiar când se spală sau se îmbracă dimineaţa.
România se situează pe locul 3 în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de BPOC în rândul bărbaţilor. Există aproximativ un milion de bolnavi, dintre care circa 100.000 sunt în stadii avansate de boală.
În lume, BPOC este singura cauză majoră de deces care a crescut în ultimii ani cu 163%. Comparativ, bolile cardiovasculare au scăzut cu 59% iar accidentele vasculare cerebrale au scăzut cu 64%. Bronhopneumopatia obstructivă cronică nu este vindecabilă dar tratamentulcorect şi administrat permanent amelioreazăsimptomele şi controlează evoluţia bolii.
Este importantă informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la persoanele diagnosticate cu BPOC. Prof. univ. dr. Florin Mihălţan a enunţat şi câteva mesaje pentru a marca Ziua Mondială BPOC. Printre acestea: “Informaţia înseamnă viaţă. Du-te din timp la medic!”, “Infromează-te acum despre BPOC. Nu lăsa boala să se agraveze” sau „Lasă-te de fumat şi bucură-te de o viaţă sănătoasă”.
O SEARA LA MUZEU: MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT - ACOUSTIC ZEPPELIN
Scris de AB
Marţi, 16 Noiembrie 2010
Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” este organizatorul unui spectacol muzical de excepţie: Accoustic Zeppelin,susţinutde unul dintre cei mai importanţi artişti de blues din România, MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT, spectacol care va avea loc în 25 noiembrie 2010, orele 19.00, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea şi care are ca scop atragerea publicului către cultură, în general, către muzee, în special, respectiv către spectacole muzicale de calitate.
Proiectul BALKANIC ZEPPELINeste un “NOU ZEPPELIN”, un teritoriu vast ca modalitate de expresie, deschis multor drumuri noi şi, mai ales, foarte actual. Plecînd de la albumul No Quarter şi trecînd prin esenţa blues a anumitor piese din catalogul de aur al grupului Led Zeppelin, formaţia lui Mike Godoroja vă invită să exploraţi împreună tărîmul exhaustiv al blues-ului şi elementele de fuziune etno ale muzicii formaţiei Led Zeppelin. BALKANIC ZEPPELIN este un proiect WORLD –ETNO care a fost extrem de bine primit în turneele realizate în ţară (Timişoara, Braşov, Satu Mare, Craiova, Cluj, Hunedoara, Vaslui, Vatra Dornei, Bacău etc.), precum şi în celebre cluburi din Bucureşti (GREEN HOURS, HARD ROCK CAFFE).
Evenimentul O seară la muzeu: Mike Godoroja & Blue Spirit - Acoustic Zeppelin face parte din turneul de promovare a albumului Balkanic Zeppelin care se va desfăşura pe parcursul întregii luni noiembrie, urmînd ca pe 14 decembrie să aibă loc lansarea albumului la Bucureşti.
Cu ocazia acestui spectacol va fi prezentată o diaporamă cu simulări 3D ale viitoarelor expoziţii permanente ce vor fi realizate în noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor.
Parteneri la organizarea spectacolului sînt: Casa de Cultură a Municipiului Oradea şi Teatrul de Stat Oradea.
Pentru bilete şi informaţii vă rugăm să apelaţi numerele de telefon: 0259.479.918, 0751.109.224. Biletele se vînd şi la casieria Teatrului de Stat Oradea.
BALUL BALURILOR DE BOBOCI la COLEGIUL TEHNIC "TRANSILVANIA"
Scris de iv
Luni, 15 Noiembrie 2010
Fantasticul şi mirificul bal, al bobocilor de la Colugiul Tehnic "Transilvania" a avut loc în DISCOTECA NO PROBLEM sâmbătă, 13 noiembrie, orele 17. Balul a fost prezentat într-o manieră cu adevărat profesionistă de elevii Moţ Andrei si Ţenţ Simona. Juriul a fost format din : prof. Climpe Manuela, prof. Hodorog Ana Maria, prof. Pantea Călin, presedinte Consiliu Elevilor Puşcaş Zenaida, reprezentant sponsori. Sponsorii au fost: firma de produse cosmetice Avon, studio foto OscarFoto, Ghetto Paintball. Partener media INFORMATIADEVEST.ro
Organizatorii reuşitului bal al bobocilor au fost Consiliul Elevilor, prof. Popa Ionel şi bibliotecar Popa Carmen.
Boboci participanţi au fost următorii:
PERECHEA NR. 1 : GAIDOŞ MARIANA
GRECIAOCIU SERGIU
PERECHEA NR. 2 : MEZA IONELA
BULGARIA DAN CĂTĂLIN
PERECHEA NR. 3 : URSU MADALINA
TURCIA VUŞCA DANIEL
PERECHEA NR. 4 : VARGA LOREDANA
ARABIA SAUDITA COLOMPAR IONUŢ
PERECHEA NR. 5 : MUŢ CLAUDIA
ROMANIA ORBAN ALEXANDRU
PERECHEA NR. 6 : BRONŢ LIGIA
AFRICA DE SUD STUPARU RAUL
PERECHEA NR. 7 : HAITA GEORGETA
ITALIA MORAR ALEXANDRU
Tema balului a fost după cum se observă, ţările lumii. Bobocii au pregatit un moment artistic prin care sa reprezinte o ţară. Fiecare pereche a fost ajutată de către o clasă mai mare.
Probele au fost următoarele: Proba 1- momentul artistic prin care au reprezentat o ţară, Proba 2 - proba de dans, Proba 3 - întrebări de cultură generală şi întrebari logice, Proba 4 - bobocii au fost legaţi la ochi ; cu ajutorul indicaţiilor primite de la boboace au avut cinci bile de paintball pentru a nimeri o ţintă – probă sponsorizată de Ghetto Paintball, Proba 5 - duelul galeriilor.
Balul a fost deschis cu un omagiu adus omului de cultură Adrian Păunescu, prin poezie şi cântece din repertoriul marelui poet.
Au participat alături de concurenţi, pentru buna desfăşurare a celui mai mare spectacol din istoria balurilor următorii: Trupa de majorete a liceului - "Transidolls", « trupă de balet « care au parodiat Lacul Lebedelor, trupa de dans orinetal, reprezentaţie taikwando clubul sportiv Kingdo Oradea, reprezentaţie oferită de GhettoPaintball.
Juriul a desemnat următorii câştigători ai celui mai frumos bal:
Cea mai fotogenici boboboci : MORAR ALEXANDRU şi BRONŢ LIGIA
Locul III : DAN CĂTĂLIN şi HAITA GEORGETA
Locul II : ORBAN ALEXANDRU şi URSU MĂDĂLINA
MISTER BOBOC: COLOMPAR IONUŢ şi MISS BOBOC : VARGA LOREDANA
Pentru anul viitor avem deja promisiuni pentru un bal şi mai reuşit, sponsori numeroşi, parteneri media fără număr şi o sală plină pâna la refuz. de boboci.
Sunt enervant de buni si suparator de comici.Sunt “Mondenii” si cu fiecare aparitie aduc zambetul pe buzele celor care ii urmaresc, atat pe micul ecran cat si pe site-ul www.mondenii.ro, pe pagina de Facebook sau pe Twitter.
Si pentru ca veni vorba de retelele de socializare, pe pagina oficiala de Facebook, Mondenii au inregistrat peste 10.000 de fani, care sunt in permanenta la curent cu cele mai proaspete stiri despre actorii lor preferati, afla direct de la sursa cum decurge o zi de filmare, ce se intampla in spatele camerelor sau cat se repeta pentru fiecare scena.
Daca nu sunteti inca fani “Mondenii”, dar vreti sa aflati lucruri interesante despre show, aveti vreo curiozitate sau vreti pur si simplu sa stati la discutii cu actorii preferati, accesati pagina oficiala www.facebook.com/Mondeniisi aflati tot ce va intereseaza.
Nu rata nici “Mondenii” in fiecare seara, de luni pana joi, de la ora 23:00, numai la Prima TV.
Fergie, solista trupei Black Eyed Peas, a fost desemnata de revista americana Billboard "Femeia Anului 2010" si va fi premiata in cadrul ceremoniei Billboard Awards care va avea loc pe 2 decembrie la New York.
In septembrie 2006, Fergie a scos primul sau album solo, "The Dutches". Pentru piesa "Big Girls Don't Cry", continuta de acest album, a fost nominalizata la premiile Grammy pentru "Cea mai buna performanta pop".
Redactorul-sef al prestigioasei reviste, Bill Werde, a declarat ca: "Fergie a invadat industria muzicii asemeni unei tornade încă de când s-a urcat pe scenă şi suntem bucuroşi să-i sărbătorim cariera, precum şi incredibilul succes din ultimii ani, decernându-i premiul Femeia Anului 2010".
Fergie, pe numele sau real Stacy Ann Ferguson, s-a nascut pe 27 martie 1975, si este solista vocala a trupei Black Eyed Peas din anul 2001. Alaturi de celebra formatie, s-a bucurat de un real succes, inregistrand un record in topul Hot 100 al Billboard cu piesa "I Gotta Feeling", care a stat in fruntea clasamantului timp de 14 saptamani.
Meduzele fluorescente ajuta la depistarea cancerului in forme incipiente
Scris de AT
Miercuri, 03 Noiembrie 2010
Celulele luminiscente ale unor specii de meduze pot fi folosite pentru diagnosticarea unor forme de cancer greu de depistat, in interiorul oragnismului, potrivit unui studiu al cercetatorilor britanici, relateaza BBC News.
Noua metoda de diagnosticare foloseste o proteina verde fluorescenta care le permite meduzelor sa straluceasca in intuneric.
O echipa de cercetatori a descoperit ca aceasta proteina poate fi infiltrata in tesuturile canceroase, care apoi pot fi usor detectate folosind o camera speciala.
Cercetatorii de la Laboratoul Yorkshire de Cercetari Oncologice din cadrul Universitatii York, care au dezvoltat procedura, condusi de profesorul Norman Maitland, sunt de parere ca aceasta va revolutiona modul in care unele forme de cancer sunt diagnosticate. Sursa: Ştirirol.ro