|

Având în vedere problemele apărute în aceste zile în ceea a ce priveşte încălzirea unor zone din municipiu, ing. Daniel Ţigan, directorul de termoficare din cadrul Electrocentrale Oradea SA, a prezentat situaţia actuală referitor la avaria apărută.
În cursul zilei de marţi, 7 februarie 2012, vana tur din magistrală a racordului termic primar la PT 611 s-a blocat pe o poziţie intermediară, astfel încât la acest punct termic nu s-a putut asigura debitul de agent termic primar necesar pentru prepararea agentului termic la încălzire şi apei calde de consum la parametrii ceruţi. Cu toate eforturile depuse, nu s-a reuşit deblocarea vanei, astfel luându-se decizia de a se opri apa caldă de consum de la acest punct termic, întreaga energie termică fiind direcţionată pentru prepararea agentului termic la încălzire. Au fost afectaţi de această problemă consumatorii din blocurile situate pe bld. Dacia, bld. Decebal, str. Doina - parţial, str. N. Bălcescu, str. Negruzzi şi str. C-tin Brâncuşi, cei din Sânmartin şi Băile Felix.
Conform afirmaţiilor directorului de termoficare, până în momentul de faţă a fost golită Magistrala 1 şi a fost înlocuită piesa de închidere a vanei defecte, Totodată, s-a început reumplerea magistralei, care va dura aproximativ 4 ore. Până spre seară va fi deschisă Magistrala nr.1 pentru a permite trecerea agentului termic primar.
Legat de afirmaţiile directorului Daniel Ţigan, primarul Ilie Bolojan a menţionat: “Astfel de situaţii critice ne arată că pentru administraţia locală trebuie să fie prioritare proiectele legate de termie, atât pe partea de producţie cât şi pe partea de distribuţie. Va trebui să facem în aşa fel încât pierderile pe care le înregistrăm azi, de aproximativ 40 %, să fie reduse. Jumătate din banii pe proiectele de termie îi vom folosi pentru înlocuirea magistralelor, iar cealaltă jumătate pentru partea de producţie.”
|